E primavara… E soare si cald, si desi am multe de facut prin casa… azi mi-am amintit: o zi de vara! Am iesit pe balconul camerei mele sa iau o gura de aer. Orasul pe care-l iubesc atat, ma sufoca… Nu m-am uitat la strazi, la masini, ci… am tintit direct dealurile Clujului! Dincolo de ele am vazut campia intinsa, incinsa a Olteniei, cu lanurile ei de grau, cu hectarele de sfecla de zahar si tutun… am zarit florile capsunilor albe si am tras aer adanc in piept, incercand sa prind iar viata! Vantul a-nceput sa-mi sufle-n fata si de la oftat, am simtit cum urla sufletu-n mine… Campia! Vantul! Soarele dogoritor! Cerul albastru care te pierde! Raul din padurea de ghiocei! Mugetul vacilor din ferma! Fanul cald in care ma ascundeam de mine, ca sa nu-mi ranesc inima cand ma bucuram de fiecare clipa de viata! Auzi cum zvacnesc tamplele si ochii cum urla-n tristete dupa copilarie! Nu ma tine nimeni legata! Nu! Orasul pe care-l iubesc atat, este o fortareata fara ziduri si tunuri, fara strajeri, dar totusi este cea mai crunta inchisoare! Oamenii frumosi care merg ingandurati pe drum, forfota cladirilor, parcurile boeme, triste… Oamenii acestia care au uitat sa viseze! cati dintre voi va opriti in mijlocul trotuarului fara sa va mai pese de serviete si intalniri de afaceri, de programari la saloanele de masaj, si in ciuda injuraturilor celor din jur, ca le stati in cale, priviti cerul si norii, ascultati vantul? pentru cati dintre voi se aud ciripiturile pasarilor, inaintea claxoanelor? Cati dintre voi vedeti cum nepasatori, vantul si frunzele se joaca, dansand peste trecerea si forfota voastra grabita? Cati dintre voi va treziti dimineata de primavara, vara, toamna sau iarna, pe la orele 04:00 – 05:00, sa simtiti parfumul adrevarat al vietii care va asteapta ca o mama in pragul casei cu usa deschisa, sa traiti iar? Da! Stiu replica: “Voi artistii!” “Timpul inseamna bani!” “Lasa vraja!” Dar… nu oare artisti am fost toti cand timpul era vrajit si cand nu contam decat noi si fluturii? Ati alungat fluturii copilariei, iar daca pe strazile voastre stramte care se invart in cerc mai vedeti cate unul, treceti fara sa-l priviti, si-n urmatoarea miime de secunda, ati si uitat de el, de parca nu ar fi existat, si-l lasati sa moara prada indiferentei si duhorii masinilor! De ce ma retrag pe balcon? Pentru ca fara oamenii pe care-i iubesc atat de mult, nu pot trai! Iar daca plec dincolo de dealuri, regasesc campia la fel de frumoasa, dar pustie de voi! M-am oprit din scris ca sa deschid geamul si sa pun o floare pe pervaz… acum nu mai am balcon… E pentru voi… Si dincolo de dealuri, privesc tot pentru voi libertatea pe care voi o strangeti la piept numai noaptea in somn, cateodata, si respir pentru toti, si visez pentru toti, ca sa nu disparem complet! in al noualea cer, se afla toate visele, dorintele, sperantele, credintele neamului omenesc! Si sunt atat de multe, ca o claustrofobie mirifica te-nvaluie! Dar ele sunt acolo de mult timp… cele proaspat venite… sunt atat de putine, ca razele soarelui printre nori… si slabite… si firave… ca niste stafii! Visez pentru voi si respir, nu ca sa devin martira voastra din prea multa dragoste! Ci pentru copiii mei si ai vostri, care vor avea nevoie de hrana, pentru o viata intr-o fortareata fara ziduri, fara tunuri, fara strajeri…

Comments

comments