A musca…o arta…
Da…e acra lamaia si la fel de acra e si viata. Cu timpul am invatat sa musc din ea, sa ma apuc cu dintii strans de viata si sa nu o las pana nu o supun…si am mai invatat un lucru: sa stiu sa-mi stapanesc grimasa involuntara ce incordeaza muschii fetei atunci cand musc din lamaie. La fel se incordeaza muschii mei si cand ma lovesc de ceva in viata…si atunci am invatat ca trebuie sa caut si sa gasesc acea picatura de miere ce ar indulci putin acreala asta continua in care traiesc… Si uneori o gasesc, alteori nu, uneori mi se ofera, sau o caut, sau un prieten imi spune ca a descoperit un site foarte interesant… www.nebunii.ro… si eu ii scriu lui Radu, care Radu spune: hai si tu in nebunia noastra, fii si tu nebuna ca noi, ca voi… Si e bine…poti sa razi si poti sa plangi de fiecare data cand simti nevoia, poti sa iei putin zahar pe fiecare felie de viata sau poti sa te lasi prada deznadejdii si sa-ti spui: ce acra e viata asta! Dar nu e acra…totul sta in mintea noastra, a nebunilor, sta in puterea noastra sa mai adaugam un strop de miere si-un pic, sau mai mult de Cuba Libre ca sa ne facem viata frumoasa… Zambeste, maine va fi mai rau!
Lasă un răspuns