A fost 1 mai si a trecut…prilej de rememorare – sau comemorare – a vestitei sarbatori sarbatorite sarbatoreste prin munca. Aceeasi romani care se bucura de fiecare zi de sarbatoare, doar ca acum nu se mai sarbatoreste prin munca, ci prin chefuieli strasnice, cu bere si mici pe iarba, cu cutii goale de bere aruncate pe spatiile verzi, intretinute cu eforturi uriase pe banii acelorasi oameni care le distrug. E un cerc vicios aici, asupra caruia astept insistente, deoarece eu nu sunt in stare sa le produc. Si uite asa, dupa un weekend monstruos, cu mancare si bautura din belsug, cu soare care sa faca rost de o insolatie, revine plin de zel muncitoresc pe altarul muncii. Luni dimineata – uscat, ustura 😛 – se trezeste sfantul om al muncii si se indreapta spre acel loc de folosinta unica sau zilnica – dupa caz, bineinteles – adica baia si incepe ritualul. Nervos, pe jumatate mahmur, ars de soare si lovit cu leuca in cap dupa atatea chiolhanuri, sta si pune la cale cum sa moara si capra vecinului. Adica el sta sa moara iar altul il asteapta zambind in birou…cum se poate asa ceva? Slava dumnezeiasca tuturor sefilor care abia asteapta sfanta para ( para – a para, paracios, cel care pareste ) pentru a-si dezamorsa si el situatia de fapt acumulata in spatele ochilor crunti si duri, ce urmaresc fiecare miscare cu o atentie demna de un cerber. Si apare sfantul om, face ce face si tot gaseste un nod in papura zambitorului. Are un start de invidiat – 100 de metri plat – spre biroul sefului. Dupa binevenita introducere de rigoare – sar’ana, ce-ati mai facut, cum va simtiti, a fost vreme frumoasa etc – aduce discret si fin vorba catre acel pocinog nevinovat comis de infamul zambitor – care zambeste doar pentru ca-i e draga viata, nu pentru ca ar fi fericit de asteptata moarte a saracutzei capre – expune problema, pe larg, cu delicatete reaminteste sefului de pocinogurile anterioare, adica un fel de cv invers si iese din biroul sefului cu un zambet demn de o marire substantiala de salariu. Ce urmeaza e usor de intuit – saracul de minte, cel cu zambetul optimist pe buze e chemat si supus la taierea capului, dupa critica si cronica de rigoare, apoi e dat afara cu un delicat sut in spate…cam atat. Doar ca el e prost, se oripileaza de tratamentul la care e supus, de cuvintele de alinare soptite tandru de buzele fara forma ale sefului, pune totul la suflet si ii lasa pe cei doi sa-i strice buna dispozitie, zambetul, ziua in sine…totul, ca doar si el e om al muncii, si el a chefuit, si el e putin mahmur si ars de soare…dar nu le ia pe toate in seama si zambea, saracul, nestiutor… S-a intors la biroul lui si a atarnat un afis: Ajutati un om sarac cu duhul!

Comments

comments