Zbor
Azi vreau sa zbor! m-am hotarat… Imi ridic mainile in sus pana cand devin o ruga, picioarele mi le incordez dureros sa ma-nalt pe varfuri, si totusi dorul meu se zbate inchis… Inima a invatat singura taina si in loc sa bata a inceput sa falfaie ritmic, intrinsec bineinteles … imbratisare nebuna, incremenita in propiul ei miracol -bucurie nestrigata, nechiuita! Imi deschid, deci, pieptul, rupand fara regret coasta cu coasta… Le arunc atat de tare in albastrul vertical pana ce ajung in geometria in care lumina saruta pentru intaia oara lumea aceasta. As vrea pentru inceput doua aripi, numai atat … una-n trecut si alta-n viitor sa ma ridic pana in inaltul ascutit al cuvantului “acum”, al minunii de-a exista! Atat de multa fericire e in mine, acum, ca-mi vine, nu stiu … sa bat din palme ca un copil! si fara sa-mi dau seama am inceput sa dau frenetic din aripi, zborul meu … – dansul dervasilor rotitori Ma invartesc tot … tot mai repede, de-au inceput sa mi se desfaca atomii. Falfai din miliarde de aripi, fara nici un pic de bun simt, prin pietre si copaci, prin pasari, prin cladirile si oamenii de pe strada …
Lasă un răspuns