Eram copila cand am gasit-o. Nu stiu cam ce varsta aveam, doar ca m-am trezit cu mainile pline cu smocuri de iarba rupta si voiam sa o gust. Era un impuls atat de puternic incat nici acum nu stiu ce m-a oprit. Ma jucam cu tulpinile firelor de iarba, imi placea sa le strecor intre dinti si sa trag seva din ele. Un gust deosebit, usor acru si dulce in acelasi timp. Chiar aveam preferinte pentru asta, aveam eu tipul meu de fire de iarba pe care le gustam. Nu stiu cum se numeste, n-am stiut niciodata denumirile stiintifice ale ierburilor, dar stiam ce imi placea si gata. Abia asteptam vara, cam asa cum e acum afara, sa creasca iarba destul de inalta sa ajunga in dreptul mainilor mele. Umblam doar in maieu, cu mainile goale pana la umeri, si ma lasam mangaiata de firele de iarba ce se atingeau de mine. Imi placea samanta de iarba, aveam o placere, cred ca era chiar un tic, sa cuprind in degete portiunea din varful ierbii si sa trag, sa raman doar cu samanta in palma…o studiam, o rasfiram printre degete apoi, uitandu-ma cum o ia vantul si o duce mai departe. Niciodata nu m-am gandit la ce va creste din acea samanta, a trecut ceva vreme pana cand mi-a spus tatal meu ca nu e bine ce fac, samanta aceea nu e coapta si nu va rodi nimic din ea. Apoi am inceput sa evit sa rup acea iarba care imi placea mie, si ma jucam cu celelalte soiuri din gradina, si speram realmente ca daca voi fi suficient de perseverenta in asta, voi reusi sa fac sa creasca in gradina doar preferata mea si atat. Din pacate, nu a fost asa, dar si in ziua de azi ma joc cu iarba, luandu-i samanta in palma. Umblam desculta prin iarba din primavara pana in toamna, pana in momentul cand se facea atat de rece pamantul incat nu-i mai suportam raceala de gheata pe talpile goale. Mi se parea un fel de inmormantare atunci cand trebuia sa-mi incalt picioarele, sa trec iar in pantofi. Ma distram la nebunie cu vecina mea, Lori, sa alergam desculte prin iarba. Cea mai mare placere o aveam primavara, cand pielea piciorului era moale si fina dupa o iarna intreaga de stat in sosete. Atunci era un intreg caleidoscop de senzatii in talpile mele, dar nu tinea mai mult de doua saptamani pana mi se lua si placerea asta, deoarece se intarea pielea pe talpa mea, se facea aspra si dura din cauza conditiilor in care traia. Intre casa mea si casa lui Lori e un drum cu pietris marunt, zavura, cu colturi foarte ascutite si era un adevarat test sa alergam de la o casa la alta desculte. Pe marginea drumului era iarba, dar era un abandon sa calcam pe iarba. O faceam doar cand devenea insuportabil chinul la care ne supuneam. Treceau cateva zile pana reuseam sa mergem pana la capat si in zilele astea era un razboi intre vointele noastre. Apoi se instaura un colaps in mine, atunci cand venea unchiul meu si cosea iarba. Toata ziua eram prin gradina, dupa el, si el ma certa sa nu mai stau acolo sa nu cumva sa ma taie. Dar nu ma lasam dusa, luam brate de iarba si ii inhalam mirosul, ma umpleam de aroma ei si aproape plangeam de ciuda. Se usca iarba mea, devenea moale in mainile mele si isi pierdea aroma, incepea sa miroase a fan si chiar nu-mi placea. Nici acum nu suport mirosul de fan, mai ales ca au aparut si alergiile respiratorii! Si cand am mai crescut striga mama dupa mine prin gradina, dar eu nu eram de gasit. Ma culcam in iarba, stateam pe spate si priveam cerul printre firele de iarba care imi pareau inalte cat o padure de acolo de jos de unde stateam eu. Si vedeam norii, nu e zi la Cavnic fara nori, si plecam si eu cu ei departe, nici eu nu stiam unde sau de ce, stiam doar ca vreau sa plec. Apoi ma ridicam si ma intorceam pe burta, studiam toate acele mici vietati de la radacina ierbii si ma minunam cat poate sa lupte o furnica pentru traiul ei. Imi imaginam ce vorbesc furnicile intre ele, si bineinteles ca nu puteam sa ma abtin sa le las in pace, luam un fir de iarba si il bagam in musuroiul furnicilor, amuzandu-ma de panica ce o starneam. Petreceam asa ore in sir, fara sa-mi dau seama cum trece timpul, dar trebuia sa le mai las si eu pe ale mele si sa mai trec si prin casa, sa-mi iau fratele in primire. Si a mai fost o noapte nebuna de vara…dar chiar nu am timp acum sa scriu asa cum ar trebui, ramane pe saptamana viitoare…

Comments

comments