Sunt Dumnezeu, merit o cafea
Incepusem sa cred ca sunt nebuna,ca nu va aparea niciodata,ca l-am creat si ca Dumnezeu ce sunt merit o cafea.Am pus ibricul pe aragaz dupa care mi-am frecat nesul si am deschis robinetul de lacrimi.Am sistat orice miscare brusc.Ce dracu am de pis ochii tot timpul.De ce nu iau si eu viata asa cum e.Am luat-o si?Si ce,ai ceva resentimente…Nu vreau sa cuget,nu vreau sa cuget da trebuie.Inapoi!Ce m-a purtat pe mine prin lume ca pe o esarfa la gatul unei gagici de 18 carate?El…nu El,gandul ca este un El care vrea sa-I fiu aproape,sa fiu,pe dracu…nu pe dracu,deci credeam ca este un El care vrea sa-I fiu aproape.Unde este acel El?Pe pamant sau in cer.Pe pamant…nuuuu,daca ar fi pe pamant,mi-ar vorbi in cuvinte…deci cel care-mi trimite mesaje e in cer…de ce l-am crezut pe pamant?Pentru ca asta am vrut…Asadar am creat ipteza unui individ care nu mai poate de dragul meu(ii ziceam omul cu o coasta lipsa),pentru ca asta voiam…nu ca acum n-as mai vrea,da nu-i…fata proasta nu-i…si tottusi,chiar si cand scriu aceste lucruri simt ca este un El care ma iubeste mult si ma vrea langa El…Daca nu mor in trei zile din momentul acesta sa-l intalnesc in cer,il voi intalni pe pamant,si daca nu-l intalnesc pe pamant se cheama ca sunt Dumnezeu,l-am creat…Sunt Dumnezeu,merit o cafea!
Lasă un răspuns